Descoperire scandaloasă în casa unei românce care făcea videochat. Polițiștii au arestat-o imediat

Descoperire scandaloasă în casa unei românce care făcea videochat. Polițiștii au arestat-o imediat

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești femeia de 41 de ani, acuzată de pornografie infantilă prin sisteme informatice și corupere sexuală a minorilor a fost arestată preventiv.

„Există suspiciunea rezonabilă că în perioada septembrie 2015- august 2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata U. I.-A le-a determinat pe cele două fiice ale sale minore, în vârstă de 10 și respectiv 14 ani, să participe împreună cu aceasta la activități de videochat, realizând în acest fel adevărate spectacole pornografice de pe urma cărora a obținut foloase patrimoniale”, se arată într-un comunicat al DIICOT, remis luni, MEDIAFAX.

Acțiunea DIICOT se înscrie într-o serie mai amplă de activități desfășurate în cadrul unei echipe comune de anchetă constituite între autoritățile judiciare din România și cele din Norvegia.

Activitățile procedurale și investigative desfășurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic și finanțare din partea EUROJUST.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a...
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Vulturii și‐au schimbat traseul de migrație pentru a evita războiul din Ucraina
×